Dacă e 13 nu e zi cu ghinion! Din contră, ai oportunitatea să participi la evenimentul care deschide seria întâlnirilor în care descoperi lucruri despre omul cu care trăiești 24 de ore pe zi: TU!
Vei fi stimulat/ă să-ți activezi resursele de spontaneitate și creativitate. Vei fi provocat/ă să dai răspunsuri adaptative, lipsite de stereotipie la situații de viață. Așteaptă-te să fii surprins/ă de tine însuți/însăți!

În grupul de psihodramă poți experimenta cele mai diverse roluri, poți deveni, pentru un timp, oricine îți doreștii să fii. Poți trăi altfel decât în realitatea cotidiană! La ce îți folosește? – Viața reală are prea multe constrângeri pentru a putea fi mereu autentic și necenzurat. Dar grupul de psihodramă îți oferă timpul și spațiul securizant în care te poți vedea cum ești și cum vrei să fii, într-o totală acceptare din partea celorlalți.

În final, prin participarea la grup și prin tehnicile de acțiune specifice poți deveni cea mai bună variantă a ta, după cum spunea J.L. Moreno.

Orele de autocunoaștere sunt recunoscute de Asociația Română de Psihodramă Clasică și de Colegiul Psihologilor din România.

Ca și costuri: 75 de lei ședința săptămânală. Studenții beneficiază de reducere de 15 lei/ ședință.

Dacă vrei să știi mai bine cine ești, cum ești și cum te văd alții, vino și tu! Doar să mă anunți înainte cu maxim o săptămână ca să pot organiza eficient spațiul de desfășurare :). Scrie-mi un mesaj pe fb! 😉