Comportamentul sexual: cea mai profundă și intimă formă de comunicare

Recent am auzit vehiculându-se o idee foarte seducătoare la prima vedere: „pe bărbat îl cunoști cu adevărat doar în pat”, idee desprinsă dintr-un „Tratat de mângâieri”. Adică, în raport cu femeia adevăratul bărbat se descoperă doar în pat, mai exact după tandrețea pe care o manifestă cu femeia, în mod special în timpul postludiului.

Dar, ce poate fi sintagma „bărbat adevărat”? Nu m-aș hazarda să dau un răspuns categoric, deoarece știu că pentru fiecare persoană de pe planeta aceasta „bărbatul adevărat” trezește scheme cognitive diferite. E și firesc să fie așa, deoarece însuși conceptul de „bărbat” este versatil, ținând cont de o mulțime de elemente, începând de la valorile culturale, de la sexul și genul persoanei, de la experiențele personale,de la așteptările legate de rolul de sex bărbătesc și până la imaginea ideală a Bărbatului. Astfel, și percepțiile asupra bărbatului adevărat sunt foarte variate, marcate semnificativ de factorul vârstă, statut și rol social, pe scurt de identitatea socială și cea personală a celui/ celei care face evaluarea.

Și astfel, rămâne în această discuție comportamentul lui sexual… Dar poate fi el definitoriu pentru un bărbat? Nu este o noutate că viața sexuală este modelată de o serie de factori, unii de natură hormonală (bio-chimică), alții psihologici și alții socio-culturali, ca și de substanțele chimice aflate în circuitul sangvin în momentul respectiv (medicamente, alcool, droguri etc).

E adevărat că am întâlnit bărbați care spuneau că viața lor s-ar termina în momentul impotenței, bărbați care se defineau prin numărul și calitatea femeilor cu care au făcut sex. Sunt adepții ideii „cu cât mai mult cu atât mai bine!”. La fel de adevărat e că am întâlnit și bărbați care spuneau că „bărbatul adevărat este fidel unei singure femei, pentru că este capabil să-și gestioneze instinctul sexual”.

Cred că pentru fiecare bărbat sexul este extrem de important, fie că-l practică, fie că nu (voluntar sau involuntar, din motive religioase, din cauza medicației sau a efectelor unor boli, din lipsa partenerelor, din lipsa curajului etc). Pentru bărbații activi sexual este o parte semnificativă a vieții, în care se descoperă pe sine și Femeia, în care învață să comunice, să relaționeze, în care se destinde, se relaxează, se validează ca ființă umană.

Consider că a face dragoste este cea mai intimă formă de comunicare dintre două persoane. Este o comunicare complexă, profundă, o conectare interpersonală atât de strânsă încât, parafrazându-l pe Nichita Stănescu, nici timpul nu mai poate trece printre ei. Multora dintre noi ni se pare indecent a privi sau a fi privit în ochi, iar aceasta este doar o mică parte din limbajul lui „a face dragoste”. Trăirile emoționale sunt extrem de intense, fiind dublate de pasiunea, plăcerea pe care o vede la partener/ă.

Nu e vorba numai de plăcerea de a fi cu ființa de care ești îndrăgostit, numai de satisfacția penetrării fizice, de racordarea fizică la celălalt, este vorba și despre a da cuiva voie să te folosească. A face dragoste înseamnă inclusiv a folosi și a fi folosit de celălalt, a-ți pune la dispoziție corpul și emoțiile și de a le lua temporar în stăpânire pe ale celuilalt, înseamnă dăruire și posesie. Remarcabil e că propriul abandon nu e simțit ca o pierdere, ci ca un câștig. Îți vine să spui „sunt al tău!” sau „sunt a ta!” și nu simți că ești sclavul celuilalt, ci simți că aparții unei entități din care tu ești jumătate: NOI!

În această comunicare erotică îi arăți celuilalt cât de important e pentru tine, ce influență are asupra ta, ce impact are pentru tine acest NOI. O poți face verbal sau fără cuvinte, doar privind și atingând cu orice parte a corpului dorești. De fapt, doar aceste atingeri intime pot crea celuilalt sentimentul inegalabil de a fi integral acceptat și dorit. E o stare duală: are ceva din acceptarea profund umană (chiar sacră) din creștinism și ceva din dorința sălbatică și primitivă a animalelor.

A face sex exclude intimitatea lui NOI și extrage din a face dragoste partea cu „a fi folosit”. Astfel, a face sex promovează a-l folosi pe celălalt pentru a simți cât mai multă plăcere și satisfacție, lipsind, de multe ori, plăcerea autodăruirii. Nu e nimic rău în asta când totul se întâmplă cu consimțământul celor doi.

Totdeauna mi s-a părut interesant că nu se întâmplă ca cei doi să facă dragoste sau să facă sex în același timp. Adică, nu rare sunt cazurile când unul face dragoste, iar celălalt sex. De obicei, cel care face dragoste rămâne (ușor) frustrat de lipsa conexiunii emoționale, iar cel care face sex se simte (ușor) invadat în intimitatea lui psihologică.

Și, ca să revin la idea de plecare a acestor gânduri, în raport cu femeia pe bărbatul adevărat sau fals/ ipocrit/ inautentic îl descoperi mult mai repede. De fapt, nici nu e nevoie să se dezbrace! Îl descoperi încă de când începe să vorbească! Dacă folosește apelative jignitoare, credeți-mă, nici nu mai e nevoie să ajungă cu el la aventuri sexuale. Demonstrează din start care e locul femeii în raport cu el – undeva sub, mult sub el… Dacă vorbește cu un ton calm și utilizează cuvinte decente, arătând astfel un minim de respect, sunt șanse să poată face sex de calitate cu femeia, să nu o trateze ca pe un obiect sexual.

Dacă mă gândesc bine, limba română cuprinde o serie de verbe și locuțiuni verbale pentru activitatea sexuală a bărbatului în raport cu femeia. Chiar dacă unele sunt extrem de triviale, reflectă niște adevăruri, uneori dureroase.

La final pot spune că pe bărbatul adevărat, adică autentic, neaoș, îl descoperi în funcție de modul în care conceptualizează femeia din fața lui, în funcție de posibilitatea sau imposibilitatea acesteia de a-i împlini dorințele și nevoile, inclusiv de natură sexuală. Dacă e și tandru, iar femeia apreciază tandrețea, cu atât mai bine! Dar un lucru rămâne cert, după părerea mea, cea mai vagă posibilitate a bărbatului de a face sex cu o femeie îi schimbă radical comportamentul față de ea 😉

Foto: prolong.info