
La întrebarea „cu cine” petreci cel mai mult timp?” mulți dintre noi ne gândim la persoanele dragi, alături de care trăim, însă uităm cu desăvârșire că omul cu care trăim 24 de ore din 24 suntem chiar noi înșine.
Pentru a înțelege relația pe care o avem cu acest NOI sunteți invitați, vineri, în data de 13 octombrie la evenimentul care deschide seria de întâlniri pentru Formarea Grupului de Autocunoaștere și Dezvoltare Personală, cu începere de la ora 18, sub îndrumarea doamnei psihoterapeut dr. Ramona Răducan, pe str. Barbu Iscovescu nr.2.
Într-o lume agitată și centrată pe uniformizarea indivizilor cu toții avem nevoie să rezolvăm anumite disfuncționalități de care ne lovim atât profesional, cât și personal.
De ce fugim de psihologi? Simplu! Din lipsă de educație. În anul 2017 încă sunt mulți oameni care confundă psihologul cu psihiatrul, un alt motiv ar fi o falsă imagine despre sine, pe care ne este teamă să o stricăm și astfel de motive sunt cu sutele.
De ce să apelăm la psihoterapeut? La fel de simplu! Pentru că el, SPECIALISTUL, este cel care ne va îndruma pe parcursul ședințelor de terapie spre autocunoștere și astfel vom putea identifica problemele reale, însă și mai ușor vom putea identifica NOI soluția problemei.
Pentru a înțelege mai bine mecanismele psihoterapiei și mai ales care este cea mai indicată formă de phihoterapie atunci când vrem să ne cunoștem mai bine și vrem să facem anumite schimbări, am stat de vorbă cu doamna psihoterapeut dr. Ramona Răducan, specialist în psihodramă.
În câteva cuvinte, vă rog să explicați ce este psihodrama?
R.R.: Psihodrama este o formă de psihoterapie care explorează emoțiile, relațiile, gândurile și experinețele subiective ale persoanelor printr-o metodologie de acțiune de inspirație dramatică. Fondatorul acesteia, J.L. Moreno, era fascinat de teatru și de catharsisul sau insigh-urile pe care le trezește în spectatori. Genialitatea lui Moreno constă și în faptul că a înțeles că reprezentația scenică provoacă emoții profunde și înțelegeri ale propriei persoane și în actori, adică în cei care dau viață personajelor de pe scenă. Cu toții suntem actori pe scena vieții, suntem personaje sociale cu scenarii determinate de rolurile și statutele noastre uzuale. Dar, studioul de psihodramă deschide o lume aparte, un cadru (social) securizat în care realitatea obiectivă a participanților alternează cu semirealitatea lor subiectivă. Aceasta conduce la experiențe autentice de învățare a spontaneității și creativității, în condiții de maximă siguranță.
Psihodrama este deosebită față de alte forme de psihoterapie prin mai multe elemente. În primul rând, este vorba de modul de structurare a unei întâlniri: timpul grupului, timpul protagonistului și timpul participării, chiar dacă uneori se lucrează exclusiv cu întregul grup.
Apoi sunt instrumentele terapeutice de bază: recuzita, spațiul scenic, subiectul ca protagonist, actor, terapeutul ca regizor, participanții aleși să fie euri auxiliare, respectiv participanții din auditoriu. Nu în ultimul rând se află principiile de bază ale constituirii și funcționării grupului terapeutic, în care fiecare membru devine agent terapeutic pentru ceilalți. Puterea psihodramei provine atât din tehnici (jocul de rol, dublul, oglinda etc), cât și din faptul că, în schimbarea comportamentală, terapeutul este dublat de forța grupului în sine.
Realizăm necesitatea de a face terapie?
R.R.: Motivele pentru care oamenii apelează la psihoterapie sunt diverse, însă, din experiența mea, toate motivațiile au la bază scopul schimbării. Pentru unii clienți schimbarea este o necesitate: disconfortul de a fi în relații disfuncționale este atât de mare încât simt nevoia unui ajutor de specialitate. Mai ales când ajutorul extern pe care l-au primit (de la familie sau prieteni) nu a fost satisfăcător. Alteori traversează perioade de stress intens care le bulversează activitățile cotidiene și atunci au nevoie de o modalitate eficientă de detensionare. Se întâmplă să apeleze la terapie și clienți care se află în traumă și au nevoie de ajutor de specialitate pentru a o depăși. De obicei, realizează nevoia psihoterapiei clienții a căror funcționalitate socială este grav perturbată prin manifestările tulburărilor psihopatologice, cazuri în care intervenția psihoterapeutică este bine să fie dublată de cea psihiatrică.
Dar, există și clienți care apelează la terapie dintr-o dorință, aceea de a se cunoaște mai bine sau de a se dezvolta personal, adică de a deveni cea mai bună variantă a lor înșile.
Însă, cea mai mare parte a populației din România nu realizează beneficiile intervenției psihoterapeutice. Nu de puține ori, în situațiile de criză existențială, în traume, în șocurile emoționale, în schimbările dramatice pe care le trăiesc apelează la alte forme de ajutor. În primul rând la suportul social oferit de familie și prieteni. Apoi la normele și cutumele religioase prezentate de preoți, călugări și călugărițe, înregimentându-se sau nu în comunitatea religioasă. După care ajung la ghicitoarele în cărți, cafea sau altele asemenea, din dorința de a ști ce se petrece și de a face predictibil viitorul. Tot din această nevoie imperioasă ajung și la ceea ce numesc ei „căutare spirituală”: terapie cu îngeri, ezoterism, filosofii orientale și alte curente care promit multe, dar nu rezolvă nimic dacă nu ești sugestionabil, credul și nu ai destui bani.
La bărbații din România este evidentă amprenta stereotipului de gen: fie nu au probleme cu emoțiile sau cu relațiile, fie și le rezolvă singuri! Pentru femei e mai simplu să plaseze responsabilitatea schimbării altor instanțe sau să o inițieze din exterior spre interior și, astfel, să nu se implice activ în schimbările necesare trecerii de la minus la plus.
Care este rolul grupului pe care îl formați?
R.R.:Rolul acestui grup este de a oferi participanților posibilitatea de a se cunoaște pe sine într-un mod inedit, provocator, care să elimine stereotipurile comportamentale, care să-i ajute să dea cerințelor vieții răspunsuri noi, adaptative. Poate participa orice adult care urmărește propria dezvoltare personală – cel mai frumos cadou pe care îl poate face celor din jur!
După cât timp sunt vizibile rezultatele terapiei?
Rezultatele terapiei se pot vedea chiar după trei luni, adică după 12 ședințe, dar nu pot fi consolidate decât în timp… Ritmul de învățare este diferit de la un om la altul și, de aceea, este greu de dat un răspuns precis. Durata de viață a unui grup deschis de terapie poate varia între 10 luni și 10 ani, pentru că participanții decid cât doresc să se implice și când să se oprească.
De ce ar apela oamenii la dvs?
R.R.:Sunt un om pasionat de oameni și de profesia pe care și-a ales-o și sunt foarte bună în ceea ce fac! Am aplicat tehnici de psihodramă și în alte contexte decât cele terapeutice: în activitatea universitară, în activitățile de instruire profesională sau la workshopuri. Am văzut impactul lor inclusiv în educația mai largă a adulților și am scris o serie de articole și capitole în cărți despre acest impact.
Știu că cel mai important instrument al psihoterapiei este relația terapeutică client-terapeut și de aceea nu m-am oprit din dezvoltarea mea personală și profesională. Am oferit, ofer și voi oferi clienților mei cea mai bună versiune a mea, împreună cu toate competențele mele profesionale certificate de forurile de specialitate! Nu dețin rezolvările problemelor clienților, dar eu sunt cea care îi poate ajuta să le descopere singuri și să-i sprijine eficient pe acest drum!
Întâlnirea pentru formarea Grupului de Autocunoaștere și Dezovoltare Personală va avea loc în data de 13 octombrie, cu începere de la ora 18. Evenimentul se va deșfășura pe parcursul a două ore. Mai multe informații puteți obține la numărul de telefon 0721.670.993 sau adresând întrebările dumneavoastră pe pagina de facebook a doamnei psihoterapeut dr. Ramona Răducan.